A mai trecut un an…
Si viata deja va fi mai scurta
Se vor micsora chiar si zilele vietii
Care se vor transforma in lungi asteptari,
Si nimeni nu stie cate vor mai fi…
Doar Bunul Dumnezeu,
Care probabil ca are un plan…

Cei dragi, care conteaza pentru mine
Si pentru care contez,
sunt departe…
chiar foarte departe…
Mi-as fi dorit din suflet sa fie altfel…
Dar,
Asa a fost sa fie…

Am cautat fericirea
Si nu am gasit-o
Poate pentru ca uneori era mult prea aproape de mine
Iar eu, niciodata pregatit sa o primesc…

Acum, in mine e un gol imens
Ce nu cred ca va mai putea cineva sa il umple
Oricat ar vrea… desi sunt aproape sigur
Ca nimeni nu isi va mai dori sa faca asta
Pentru ca in toamna mea e deja frig
Uneori chiar foarte frig
Si nu cred ca este cineva dispus sa imparta caldura cu mine
Chiar daca ar sti ca am atata nevoie de asta

Am vrut sa iubesc si sa fiu iubit
Si sincer, nu prea mi-a iesit
Am vrut prea mult…?
Habar n-am…
Si nici nu cred ca vreau sa aflu
Pentru ca nu mai conteaza acum

Stiu doar ca am iubit… mult… si uneori nesabuit
Si ca m-am risipit in multe… poate prea multe iubiri neintamplate
Semn ca nu am ales prea bine…
Ori, ca m-am uitat prea sus?
Foarte posibil…
M-am uitat la frumos, fara sa ma uit in oglinda?
Si asta e posibil…
Stiu doar ca am fost orb la iubiri daruite frumos… din inima
Ca n-am stiut sa pastrez daruri de nepretuit
Ca am vazut stralucirea lor cand era prea tarziu…
Asta stiu… abia acum stiu
Cert este ca nici asta, n-a fost sa fie…
Ori asa trebuia sa fie…
Cine ar mai putea sa afle?
Si daca ar afla, la ce i-ar folosi…

Am vrut sa fac lucruri bune pentru cei din jur
Si am facut… doar ca mai toate mi s-au intors… poate, ca pedeapsa
Uneori foarte aspra…
Este foarte taios bumerangul vietii…
Stii, celor din jur nu le place cand iti iese ce faci
Nici chiar daca ai facut pentru ei
Si atunci cauta sa demoleze ce ai construit
Prin orice mijloace
Doar asa… sa nu te bucuri de frumosul creat
Din rautate, sau din invidie, sau… cine stie din ce alte varii motive…

Acum trebuie doar sa-mi curat ranile…
pe cele vindecate, mai intai…
Unele cicatrici au nevoie de ingrijire pe viata
Apoi, cele inca sangerande
Ranile adanci, sapate de cuvinte, se vindeca mai greu
Uneori… niciodata…
Plecam cu ele… cand plecam de tot…
Poate ca vor fi lectii bune pentru viata viitoare
Daca va fi sa fie
O viata viitoare.

Pana una alta, in viata asta… duc o grea povara…
Chiar daca am cativa prieteni,
Sunt singur
Prea singur…
Inadmisibil de singur
Doar Dumnezeu stie cat sunt de singur
Si cred ca de aceea, de multe ori
Il simt aproape, chiar foarte aproape
Si pentru asta
Ii multumesc!

Viorel Simionescu – Bucuresti – 31.08.2021