Poporul meu

Poporul meu n-a construit castele
Si nici cetati marete n-a facut
N-a luat nimic cu sila de la altii
Si n-a trait cu bani de imprumut

Poporul meu n-a cucerit popoare
Si n-a ravnit la ce n-a fost al lui
A stat mereu acasa, langa vatra
Si n-a cersit la poarta nimanui

Poporul meu n-a construit palate
Si n-a facut imense ziduri reci
Si-a construit in schimb biserici sfinte
Si manastiri ce-or dainui in veci

Ca-n clipa de rastriste sa se duca
Acolo unde toate au un rost
Pe Dumnezeu sa-l simta mai aproape
Si-n casa Lui sa stea la adapost…

Poprul meu n-a fost nicicand pe tunuri
La porti straine pentru-a stapani
A stat la vatra lui si-n vatra tarii
I-a respectat pe morti si pe cei vii

El si-a lucrat mereu frumos gradina
Si-n rugaciune-a semanat ogorul
Caci cu Credinta le-a facut pe toate
Iar Dumnezeu i-a fost Semanatorul

Si ia si-a cusut in rugaciune
Si tot asa icoanele-a pictat
Altfel de unde-atata frumusete
Si de la camp atata rod bogat

Dar toate aste-au devenit istorii
De mult trecut-au timpurile-n care
Maretii daci traiau in armonie
Si respectati erau intre popoare

Trecut-au de atunci doua milemii
Si mai nimica nu mai e ce-a fost
Astazi suntem doar sclavi la noi acasa
Si pribegim sa ne gasim un rost

Si ne hranesc cu searbede iluzii
Popoare mari ce tara noastr-o vor
Mintindu-ne mereu in fata lumii
Cum ca am fi egali la masa lor

Sa ne trezim cat inca mai e vreme
Cat inca mai exista oameni buni
Pe ei sa-i punem dar, in fruntea tarii,
Pe cei ce au respect pentru strabuni

Nimic sa nu mai fie de vanzare
Si nici macar o brazda de pamant
Sa nu mai paraseasca trupul tarii
Stropit atat de mult cu sange Sfant

Asta daca mai vrem s-avem o tara
Si-o casa-n care noi sa fim stapani
Daca mai vrem sa fie-o Romanie
Cu oameni mandri fiindca sunt romani!

Viorel Simionescu / 21 martie/ 2014