Azi… 70 de ani…
Doamne… cat de repede au mai trecut…
Cate bucurii, cate clipe minunate, dar si cate cearcane, cate riduri, cate suferinte… Cu cati oameni frumosi, dar si cu cati altfel de oameni, m-am intersectat in viata asta… Unii au fost o binecuvantare, altii o lectie… si le multumesc tuturor ca au trecut prin viata mea, indiferent daca mi-au adus suferinta, sau bucurie. Pentru ca sufletul sa fie bogat are nevoie de toate experientele pe care Dumnezeu ni le scoate in cale, fiindca nimic, dar absolut nimic nu este intamplator… Toate au un rost… totul are un sens pe care chiar daca nu il putem vedea pe moment… chiar daca in prima instanta ti se pare o mare nedreptate, candva, dupa un timp, poate chiar dupa ani, poate ca ai sa intelegi care a fost rostul fiecarei intamplari din viata aceasta.
Am invatat ca in viata trebuie sa iti tii prietenii aproape, iar neprietenii si mai aproape, marea arta fiind aceea de a-i putea diferentia la timp.
Am gresit de multe ori… am pus etichete nemeritate, am judecat si m-am grabit sa fac constatari superficiale, nefondate… Tuturor celor pe care i-am nedreptatit, vreau sa le cer iertare… din toata inima, asa cum ii iert la randul meu pe toti cei care m-au facut sa sufar vreodata, cu, sau fara voia lor…
La 70 de ani sunt un om bogat si ii multumesc din suflet Bunului Dumnezeu pentru asta si nu despre realizari materiale este vorba, desi poate ca as fi putut sa fiu realizat si material, dar cred ca nu am fost sortit pentru asta… totusi, nu imi lipseste nimic… pe alocuri am chiar mai mult decat imi trebuie. Am in schimb un copil, cel mai grozav din cati exista, care are la randul lui sotie si copii… nepotii mei pe care ii iubesc mult si nadajduiesc sa ma iubeasca si ei si chiar daca suntem departe unii de altii, simt ca suntem totusi foarte aproape si asta este tot ce conteaza acum.
Mi-a dat Dumnezeu un dar minunat pe care, din pacate nu am reusit sa il materializez decat intr-o foarte, foarte mica masura… Asa a fost sa fie… spun eu, disculpandu-ma de fapt de lenea si de delasarea care au facut ca darul meu sa se cam piarda in vant… Poate ca, atat cat va mai fi posibil, o sa recuperez timpul pierdut si am sa fac cunoscute macar o parte dintre cele peste 120 de cantece pe care un Inger care ma iubeste mi le-a trimis de undeva de sus…
Mi-a fost poate harazit sa traiesc foarte mult timp singur si cred ca asta, da, m-a facut mai puternic… In felul acesta am avut posibilitatea de a-l simti pe Dumnezeu aproape, uneori chiar foarte aproape…
Dar, toate acestea au fost…
Ce va fi in timpul ramas, e greu de spus… Nadajduiesc sa fiu sanatos pentru a ma putea bucura de fiecare noua zi, de fiecare raza de soare, de fiecare fir de iarba, de fiecare picatura de ploaie, de cat mai multe momente de prietenie si mai ales de copii si de nepoteii mei… si, cine stie, poate, mai mult decat atat. Orice va fi sa fie stiu ca trebuie de pe acum sa-i multumesc Bunului Dumnezeu… din toata inima!