E toamna-n toamna mea

E iarăși toamna-n toamna mea

Cand frunze se-astern cu duiumul

Si-ascund ale vieții poteci

De nici nu mai știu care-i drumul

Lumina pătrunde mai greu

Prin pătura grosa de nori

Iar frigul ce devine stăpân

In bruma preface roua din zori

E toamna si-n inima mea

Ce bate mai rar și mai trist

Ma simt deja o farama de stea

Și uit deseori sa exist

Un vânt sufle rece, hain

Cu vise prea ușor risipite

Pe umeri încă port ca destin

Poveri din iubiri netraite

Când sorb dimineața cafeaua

Tresar și rămân fără glas

Ca fără sa vreau, uneori

Gandul ma poarta la timpul rămas…

Viorel Simionescu / Bucuresti / 25 octombrie 2025