Tu…

Ai aparut in toamna vietii
Cu vara vietii tale-n dar
Ca o minune-n calea sortii
Cand visul meu parea-n zadar

Cu ochii tai albastii, limpezi
Doua safire-n cuib de stea
Ca marea calma si ca cerul
Ca floarea de nu ma uita

Cu parul tau din bucle blonde
In care flori puneai cumva
Cu mana ta catifelata
Ce se topea in palma mea

Ca o printesa scandinava
Ajunsa pe-un taram gresit
Pareai un vis trait aievea
O reverie-n asfintit

Caci tu erai asemeni celei
Ce am visat-o ani la rand
Nadajduind ca va veni
Sa-mi fie-n viata, ca in gand

Da, dorul meu mi te-a adus
Dupa atata asteptat
Tu ai venit, mi-ai dat speranta
Apoi, prea repede-ai plecat

Lasand in urma doar tristete
Si freamat si nesomn si zbor
Din visul ce parea aievea
Nu a ramas decat un dor

Am inteles ca-n mintea ta
Nu eu eram cel asteptat
Aveai si tu un vis de taina
Dar altul era cel visat

Asa e viata cateodata
Nedreapta, pe carari pustii
Cand doua inimi laolalta
Oricat ar vrea, n-ar putea fi

Iubirea nu ne ocoleste
Nici cand avem tamplele-argintii
Chiar de-am ajuns in toamna vietii
In suflet suntem tot copii

Desi sunt trist, am bucuria
Ca ne-am iubit macar o zi
O infinit prea mica parte
Din tot ce-ar fi putut a fi

Acum, cand toate sunt in urma
Vin amintirile si-mi zic
Tu, pentru mine erai visul
Eu, pentru tine… mai nimic…

Ai sa ramai pe drumul tau
Sa-ti cauti visul tau cel viu
Eu stiu acum , ca tu ai fost
Dar, din pacate, prea tarziu…

Viorel Simionescu / Bucuresti / 11 iunie 2015