La inceput a fost cuvantul
Asa cum Biblia ne spune
Cuvantul este ziditorul
A tot ce se petrece-n lume
Fara cuvinte lumea noastra
Ar fi mai goala ca un vid
Cuvantul lumea o cladeste
Cum carazmizile un zid
Cuvantu-i de la Dumnezeu
Si Dumnezeu este cuvantul
Cand simti ceva, atunci sa spui
Chiar de nu stii deloc raspunsul
Cuvantul este inceputul
Chiar de e inca nerostit
El va incepe sa creeze
Inca de cand doar l-ai gandit
Din clipa-n care tu il spui
Cuvintul e fiinta vie
Si multe poate face
Nebanuita-i energie
Cuvantul poate fi oglinda
A tot ce noi simtim si suntem
Dar, daca nu-l rostim, ramane
Doar un secret, un vis, un cantec…
Si nicicand frica sa nu-ti fie
Sincer sa spui ceea ce simti
Nu amana sa spui, caci maine
Ai sa ramai doar cu dorinti
Cuvantul nerostit darama
Ce ar putea frumos cladi
Daca iubirea il anima
Dorinta ta se va-mplini
Rosteste dar ce simti pe data
Si spune simplu ce gandesti
Numai asa fiinta draga
Va sti ca tu chiar o iubesti
Sau, de nu e asa, tot spune-i
Sa nu isi faca vre-o speranta
Iluzii, sau desarte vise,
Iar tu, sa nu-i dai importanta-
Marturiseste–ti dar iubirea
Atunci cand sigur esti de ea
Nu astepta prea mult, caci altul
Va spune-o inaintea ta
Cuvintul ce nu e rostit
Ne umple viata de pustiu
Nu astepta prea mult rostirea-i
Caci fi-va poate prea tarziu
Vom trece poate-n nefiinta
Fara ca cei ce ii iubim
Sa afle asta vreodata,
Fara a sti de ce murim.
Viorel Simionescu / Bucuresti/ 4.oct.2014