Am sa raman un timp cu mine
O vreme, am sa ma feresc
De ura si de neiertarea
Celor pe care ii iubesc.
Sa nu mai stiu nimic de nimeni
De care nu vreau sa mai stiu,
Sa ma impac macar cu sine-mi
Pana sa fie prea tarziu.
Si-n timpul cat voi sta cu mine
In scurta gara, pe pamant
Sa inteleg mai mult, mai bine
De une vin si cine sunt.
Sa aflu poate din tacere
Ce din cuvinte, azi nu pot
De unde atata neiubire
Si-atata neiertare-n tot…
Mi-ar fi placut sa plec departe
La malul marii, undeva
Sa stau la tarm, sa fiu aproape
Cand Dumnezeu ma va chema.
Sau, poate pe un varf de munte
Sa aflu rostul meu de-a fi
Si mult mai bine sa aud
Cand Dumnezeu imi va vorbi.
Dar, cum ninsorile din par
Imi spun ca drumul e prea lung,
In vremea cea de regasire
In mine am sa ma ascund
De cei ce-n viata-mi pun otrava
De sunt mereu absent si trist
Sa nu-i mai vad, sa nu ma vada,
Sa nu mai stie ca exist.
Voi lua cu mine doar chitara
Pe care-atata o iubesc
Si muzica, si carti pe care
De mult voiam sa le citesc.
Sa nu ma cautati o vreme
Ca sigur n-am sa va raspund,
Nu vreau sa ma gaseasca nime
Sa nu imi tulbure vreun gand…
La inceput as vrea sa dorm
Caci multe nopti am stat de cart
Si-n timpu-n care nu am somn
As vrea sa scriu, sa cant, sa ard…
Cuvinte n-am sa-mpart cu nimeni
Vreau cat mai multe sa adun
Iar vorbele ce-am strans sa-mi fie
Merinde calde pentru drum.
Caci intr-o zi ma voi intoarce
Candva, satul, singur de-a fi
Cand inima mai rar va bate,
Iar dorul ma va coplesi
Atunci am sa ma-ntorc in fine
La viata mea cu trup si glas
Ca liber, sa pot fi eu insumi
In timpul ce mi-a mai ramas.
Viorel Simionescu / Bucuresti / 22.01.2017
Foto – Internet
Stela Preda
says:Viorel, este minunata aceasta poezie….si mi-a placut faptul ca vei reveni totusi dupa drmul tau initiatic si prin simpla ta prezenta sa ajuti pe cei din jurul tau, ca impreuna sa formam acel intreg dat de prezenta lui Dumnezeu in fiecare. Cateodata este nevoie sa faci liniste in jur ptr a te auzi si slefui diamantul tau interior, cu a carei stralucire sa determini manifestarea gratiei divine in tot ce te inconjoara, ramanand tot si toate mute de uimire si descoperind poate pentru prima data ca sunt, ca se pot auzi si ca sunt una cu tot si toate daca permit acest lucru. Iti multumesc ca ai scris asa minunate trairi si iti marturisesc ca si eu mai gandesc ca tine. Gandul de separare este determinat insa si de lipsa iubirii interioare care sa imi topeasca inima ptr totdeaunasi care sa ma apete si sa topeasca ura si deznadejdea mea si a tuturor celor ce intra in contact cu mine. Vor veni si timpurile acelea cand vom deveni un intreg ptr ca eu ma straduiesc, ptr ca tu te straduiesti si tot asa…fiecare n felul lui se straduieste pana ne vom trezi odata ca suntem una…asa precum Dumnezeu este in noi.
Daniela
says:Dureros de frumos,de adevărat
.
nicolae
says:Adevar, tristete, neimpliniri, sau poate toate implinirile care pt unii inseamna venin,multele spuse si nespuse ce fac gri-ul mai negru…nu vom sti niciodata indiferent de cautarile noastre, .., atunci cand zicem ca e bine, ca am gasit raspunsuri, se intorc inapoi altele..
Viorel Simionescu
says:Stii Nicu, de fapt toata viata este un „Joc al dragostei si al intamplarii…” Personal, nu cred in intamplare , ci doar in destin…
Viorel Simionescu
says:Chiar asa este, Nicu draga!
Adriean
says:Bravo ! Tine-o asa ca nu e rau !
Adi
says:Trist,trist, trist dar posibil adevar. Fiecare virgula este o idee filozofica.. o filozofie a realității crude: adevarul din ochii poetului. Conu Viorel, îmi permit sa insinuez ca țărmul, este visul călătorului pe ape cum marea/oceanul poate fi visul pământenilor. Cum spunea Kazantzakis ? Iubește cu toată puterea când este de iubit! Muncește cu toată forța când este de munca! Odihnește cu tot corpul când dormi! Sănătate!