Un Anonim

Mi-e dor mereu sa-mi fie dor
Mi-e dor mereu de clipa-n care
De undeva, din necuprins
Ai sa apari ca si in vis
In locul unde am sa merg
Fara sa am un scop precis
Fara sa stiu de ce alerg
Dorindu-mi chiar sa pot sa zbor…

Tu, de niciunde ai s-apari
Si-ai sa te-ntrebi de eu sunt oare
Acel ce l-ai imaginat,
Pe care adesea l-ai cantat,
Ce ani la rand l-ai asteptat,
Si l-ai vazut doar in visare
In noptile din timpu-n care
Dormeai cu busuioc in par…

Daca e vis, sau e aievea
Noi, ne-am fi dumirit pe data
De-am fi trecut cu ochii roata
Jur –imprejuru-ne, asa
Cum ai privi spre departare
Din varf de munte catre mare
Si ti-ai dori sa pleci in zbor
Spre cel de care-ti este dor…

Asa a fost sa fie oare?
Sa ne-ntalnim din intamplare
Si tot sa fie ca in vis
Ca dor cu dor sa se-ntalneasca
Apoi, in ordinea fireasca
Sa mergem spre al iubirii-abis?
Ori, poate un magician
Ce stie dorurile toate,
Le-aduna doua cate doua
Unindu-le cum el socoate
Ca ne va fi mai bine noua,
Ori poate cum ne meritam?

Poate ca-i simpla intamplare,
Ori fapta de magician,
Dar mai degrab-as da crezare
Acelei spuse din vechime
Cum ca, doar Bunul Dumnezeu
Aseaza dorurile bine
Perechi, perechi, cum se cuvine
Apoi creeaza o-ntamplare
Ce noi o luam doar ca atare
Iar El ramane anonim.

Viorel Simionescu, Bucuresti, 24 februarie 2014