Ura…

Ura…
Dupa o idee de Catrinel Dumitrescu

Venim pe lume din iubire
Venim pe lume cu un rost
Venim sa ne-mplinim menirea
De-a fi iubirii adapost

Asa ar trebui sa fie
Asa am invatat de mic
Ca-n viata, daca n-ai iubire
Avand de toate, n-ai nimic

Numai ca-n drumul vietii noastre
Cunoastem oameni care spun
Cum ca iubirea-n lumea asta
N-ar fi nicium un lucru bun

Doar ura e a lor credinta
Doar ura-i tot ce pot simti
Si cu intreaga lor fiinta
Refuza verbul “a iubi”

Le este ura scut si spada
Le este ura crez si tel
Din ura si-au facut coroana
Cu ascutiti spini de otel

Ura e tot ce vad in fata
E insusi felul lor de-a fi
Ei, isi inchina-ntreaga viata
Si doar in ura pot trai

Ma uit la ei cu indignare
Si raman mut, in felul meu
Revolta simt si neputinta
Si frica-mi e de ce-i mai rau

Caci rau ar fi ca dintrodata
La fel ca ei, cu toti sa fim
Ca ura sa ne stapaneasca
Far-a mai sti cum sa iubim

Da, imi e teama, fiindca ura
E sigur lucrul cel mai rau
Si nu il au decat cei care
Nu vor a sti de Dumnezeu

Mintind, isi fac chiar semnul crucii
Si la biserica se duc
Sunt ingrozit cand, ca acestia
Sunt printre cei ce ne conduc

Si lor le-as aminti acuma
O vorba veche, cu ocara
Ca nu mor caii si nici cainii
Cand javrele ar vrea sa piara!

Viorel Simionescu – Bucuresti – 9.08.2014