Azi… 69…

Azi, firele albe se-aduna pe tample
Si tanar mai sunt doar in poze cu zimti
Azi, ochii mei limpezi privesc prin lentile
Iar fruntea-i brazdata de dor de parinti…

Cand noaptea-i prea lunga in singuratate
Iar ziua se scurge fara mare folos
Vreau s-o iau de la capat, dar nu se mai poate
Caci mi-e greu sa mai dau iubirii prinos…

Am prieteni putini, iar copiii-s departe,
Port vremuri mai bune, doar in amintiri
Mai deapan fuiorul cu vise desarte,
Caci paharul e plin cu prea-multe-amagiri

E totusi frumos ca mai simt bucuria
Cand privesc un apus printre frunze-aramii
Cand la tarmul de mare imi scriu poezia
Si cand mangai chitara sub stele tarzii

Peste toate acestea, multe doruri m-apasa
Dar nu le pot spune oricand, nici oricui
Cand durerea din piept, sa zbor nu ma lasa
Imi vine s-o strig, dar n-o spun nimanui

Inteleg ca e vremea sa ma-mpac cu destinul
Sa vreau si sa pot sa fiu doar un om bun
Cat mai stiu drept sa fiu, sa o fac ca niciunul
Cand Iisus strans ma tine de mana pe drum…

Astazi, chiar inteleg ca nimic nu e vesnic
Ca suntem cu totii trecatori printre ploi
Ca toate-s desarte si timpul vremelnic
Iar iubirea e sigur, vesnicia din noi

Viorel Simionescu / Bucuresti / 11.oct.2022