De al cui dor tu te-ai sfârșit?
Care durere te-a grăbit?
Ori, care demon te-a silit?
Sa pleci de lânga noi
Sau poate Domnu-a vrut așa
Sa te salveze El de răi
De albastrul trist din ochii tăi
Luându-te la cer
Ca mai aproape tu să-i fi
Sa-i cânti doar Lui la ceas visat
Ca și in cer cântecul tău
Sa fie ascultat
Si nu, tu nu ești in mormânt
Căci n-aveai cum in el sa stai
Atata timp cât glasul tau
Purta in el un colt de Rai
Chiar de-ai avut in el dureri
Din orice tril făceai descântec
Si-n fiecare vers puneai
Prea mari bucați de suflet
Ai dat iubire din belșug
Celor ce nu te-au meritat
Ei au grabit al tau amurg
Punându-ți viața la mezat
Din toate cântecele tale
Razbate zbucium si tristețe
Si numai glasul tau de inger
Le da atâta frumusețe
Celor ce te-au rănit atunci
Si azi iși fac din tine rost
Le-ai spus chiar tu, că-s buni artiști
Dar oameni buni, nicicand n-au fost
Ei s-au hrănit cu harul tau
Cu ingerul din tine
Si cand ai fost la greu au stat
Departe, cu rușine
Ai sa ramâi floarea de dor
Ce sta-n a vietii noastre glastră
Cu glasul trist, rascolitor
Dar dătător de dor de viată
Pe cerul ce senin e azi
Din nori cu tâmple sure
Chiar Dumnezeu ți-a desenat
Copaci fara pădure
Si sigur sunt ca la apus
Din nori de spumă rară
Tot Dumnezeu va desena
Pe cer, și o chitară
Albastră, ca si ochii tai,
Ca lacrima din suflet
Si-ai sa ne cânți pe inserat
Al vieti-ti aspru cântec
Noi, cei ce te iubim si-n noapte
Vom face-o intotdeuna
Iar daca pietre ne-or sta-n cale
Ne-a da lumină Luna !
Viorel Simionescu / Bucuresti / 21 aprilie 2014